După:
- o ceartă mică cu fratemiu despre cine e mai vinovat de situaţia în care ne aflăm, noi sau clasa politică;
- vizionarea bâlciului de la televizor despre concedierea profesorilor;
- un comentariu scris in grabă şi de nervi pe un site de stiri;
- o lectură consistentă din două cărţi care am senzaţia că au fost scrise ieri.
Am descoperit cireaşa pentru tort : "suntem oricum o naţie de bambilici".
La multi ani!
Nu am fost si nu sunt socializata intr-o societate democrata (ci de trazitie!) . Nu am crescut intr-o comunitate in care sa se cultive implicarea in comunitate. Nu am avut un profesor de educatie civica care sa-mi insufle spiritul civic. Nu am avut parinti care sa ma educe in spiritul responsabilitatii si al implicarii sociale.
Cu toate acestea am prins la un moment dat un tren, de vina a fost contextul: proiecte, voluntariat, profesori, ongisti, internet, minte putina, deschidere, avant naiv, incapatanare. S-a intamplat!! De dat jos, nu m-am mai dat. Am crescut in trenul acela, inoculata fiind de ideile "Se poate face ceva!" "Lucrurile se schimba si se vor schimba!" "Nu poti fi indiferent!" "Nu ai dreptul sa te plangi daca esti indiferent!" "Fiecare act conteaza, fiecare alegere!" "Sta in puterea fiecaruia dintre noi sa schimbam lucrurile" "iar lucrurile e vor schimba in bine""Nu incerca sa fentezi statul si societatea caci te fentezi pe tine" In timp s-au lipit de mine, genul de modele care sa-mi sustina si modeleze un anumit tip de gandire (vezi Oricum, MaiMultVerde, Fundatia Noi Orizonturi, Creativ, Copacul de Hartie; Raed Arafat, Bucurenci, Corina Murafa, George Hari, Marian Stas si altii care nu-mi vin acum in cap). M-am asezat tot mai confortabil in trenul cu pricina!!
In trenul acesta se vorbeste despre democratie, dreptul la vot, participare la decizie, "puterea cetateanului". E atat de firesc!
DAR astazi, cand am iesit din cabina de vot nu am simtit nici o urma de putere, doar:
- o senzatia de tristete si imposibilitate de a face ceva pentru viitorul meu;
- parere de rau pentru propria nestiinta (poate daca as intelege mai bine conceptul de stat, nevoile unui cetatean, posibele scenarii prin care se poate raspunde acestor nevoi si mecanismul numit politica...);
- furie pentru propria slabiciune (poate daca as fi mai sigura pe mine, cu siguranta nu sunt o persoana care se poate aseza dreapta intr-o pozitie sau alta si asta pentru ca in primul rand nu stiu si inteleg indeajuns... );
- frustrare caci aveam senzatia ca totul e minciuna (daca pun stampila, devin partasa la minciuna);
- iar parere rau pentru propria nestiinta (poate daca as sti cat de important e, de fapt, adevarul si care adevar...)
Din pacate, dincolo de concepte, de teorii, de analize, de studii, de cunostinte si intelegere, de putere, de jocuri, de interese, de influente, de dimplomatie, de negociere, de minciuna si adevar, de democratie se afla viitorul meu si al familiei mele, iar eu astazi nu am facut nimic pentru el, mi s-a dat puterea sa fac ceva , dar nu am avut puterea de a face ceva.
Iar cand spun viitorul meu, nu ma refer la acel viitor abstract despre care se vorbeste in trenul "democratiei" in contextul votului ci ma refer la viitorul nostru de maine...
Seara, acasa, de fapt in camera de camin, mama mi-a spus: "Indiferent de cine va fi, nu va fi bine, dar lasa ca tu o sa mergi in Suedia si o sa vezi cum e acolo si poate o sa plecati amandoi in lume si o faceti ceva cu voi!!" iar tata mi-a spus saptamana trecuta: "Mai bine iti duc dorul decat grija!". Parintii te trimit departe!! Ma intreb ce spune asta? Si nu vreau sa-mi raspunda sociologia in termeni de modernizare, slabire a legaturilor familiale, autonomie BLA!! ....
Eu nu vreau sa plec in strainatate decat pentru studii, daca intr-o zi ma voi decide sa fac asta, va fi interesant raspunsul la intrebarea "De ce?"
Culmea este ca am stat doua ore in seara asta sa scriu toate acestea cu toate ca timpul chiar nu-mi permite; am facut asta tocmai pentru ca din trenul acesta in care m-am urcat nu o sa pot cobori curand!
Mi-am amintit de blog. Am găsit un mesaj nou. De dragul lui şi al persoanei mi-a venit mie aşa să mai scriu un post. Am terminat azi un proiect din care aveam senzaţia ca nu voi mai reuşi să scot nimic. Am fugit la facultate cu un taxi. Iar colinde, iar un sentiment de confuzie: "De ce colinde? doar mai e multt până la Crăciun!" Am predat proiectul. Am văzut un film Black Harvest, 1992, de Robin Anderson, Bob Connolly. Filmul mi-a amintit cat de cruntă e sărăcia, cum putem trăi fără a fi conştienţi de asta şi de ceea ce se întâmplă în afara lumii noastre mici.
Vreau sa merg voluntar într-o tabără internatională dar nu undeva unde să mă distrez jumătate din timp ci undeva precum El Salvador unde aş putea face ceva care aibă cu adevărat un rost. Mi-am amintit de ce "visul" meu era, poate încă e, să lucrez într-un ONG; acum vreo 3 ani, cred, când a apărut prima oară platforma Mentorship, în aplicaţie a trebuit să-mi motivez interesul pentru clasa aleasă (ong, bineînţeles) şi am scris ceva de gen: îmi doresc ca în viitor dacă tot voi lucra pentru un salar, să o fac ştiind că cineva va avea parte de o viaţă mai bună, nu ştiind că contribui la obţinerea unui profit. De când cu Mentorship-ul a trecut mult timp, aşvoluntariat am mai făcut dar de fapt eu ştiu că ceea ce am făcut nu se numeşte chiar voluntariat. Facultatea e deja la jumătate şi dacă mă gândesc la cum priveam perioada asta acum trei ani, hmmm, mai bine nu mă gândesc. Apropo de facultate, am primit un feedback fain azi despre care mi-ar fi plăcut să povestesc, dar nu a fost sa fie aşa că scriu pe blog si spune la toata lumea: Hey, lume azi am fost un student fericit!!
Ioiii, am uitat!! Trebuia să o sun pe mama, i-am promis azi pe la 1 că o sun când ies de la facultate! Promit că sun mâine.
No noapte bune!! ;}
P.S.: Aseară şi eu, domnişoară, am ascultat Nichita! Vezi gând 4 pentru o zi mai bună!
