Atentie postul intra in seria prea personal, lung si incurcat, daca nu-ti place seria, sari acest episod ;)

Exista o intrebare care ma bantuie, ma sacaie, ma scoate din rabdari “Eu ce o sa ma fac cand o sa fiu mare?”.

Problema nu e de fapt intrebarea ci raspunsul: parca inntotdeauna am stiut cam ce vreau, dar niciodata nu am putut arata cu degetul. Jobul meu e o imagine neclara, sunt confuza si devin tot mai confuza in incercarea de a clarifica aceasta imagine. Am senzatia ca nu caut, ca nu citesc indeajuns. Problema e ca atunci cand fac acest lucru, ma sperii si renunt caci imi dau seama ca de fapt imaginea devine si mai neclara. Imi amintesc cum acum cateva luni mi-am spus "Trebuie sa-mi gasesc timp sa caut un master pe politici de dezvoltare". Nu am cautat, dar astazi au venit informatiile peste mine…. 

Mi-am ales facultatea pe bajbaite intr-o vreme cand in mintea mea mai importante decat studiile erau experientele de voluntariat promise de Cluj sau Bucuresti. Bineinteles ca si facultatea conta, dar experientele aveau sa reprezinte esenta, ele aveau sa ma aduca mai aproape de ceea ce vroiam.  Dar ce vroiam? La toata lumea raspundeam “Eu vreau sa lucrez in ONG-uri!!” de parca a lucra in ONG-uri e o meserie, de parca Salvati Delta si Salvati Copii ar fi aceeasi mancare de peste.

Tot scriind in seara asta, mi-a venit in minte Stafeta (primea mea experienta de voluntariat). Imi amintesc cum ceea ce atunci m-a impresionat cel mai mult au fost oamenii de la bucuresti, cei care au gandit proiectul; imi amintesc de intrebarea “de ce ati ales moldova?” si de curiozitatea “oare cum au gandit proiectul?” Acum imi dau seama ca de aici ar fi trebuit sa pornesc, de la oamenii din spatele unui proiect, de la cunostintele si competentele necesare planificarii intr-un anumit el a unui proiect si de la abilitatile managerial necesare implementarii lui. Oamenii aceea erau pregatiti pentru ceea ce faceau. Pregatiti, pregatiti, pregatiti!! …cum s-a pregatit?? eu cum ma voi pregati? “Experientele ma vor pragati!!” Cel putin asta credeam cand am pus piciorul in Cluj. Aici m-am izbit de de oportunitati variate si semnificativ numeroase, dar si de intrebare  “Ce aleg? Ce anume e pierdere de timp si ce anume ma va ajuta in viitor??” M-am trezit ca Salvati Delta si Salvati Copii nu sunt aceeasi mancare, ci doua directii diferite pentru care as avea nevoie de cunostinte si competente diferite si dintre care trebuie sa aleg!!! Confuza, am stat mai mult pe loc, m-am orientat spre scoala!

Dupa ce am facut probleme si politici sociale la facultate, am intrat intr-o si mai mare ceata. Am descoperit ca, privite cu un ochi in cunostinta de cauza, nevoile si posibilele lor raspunsuri sunt mult mai complexe decat imi pareau cand le priveam din perspectiva ONG-urile. Cand am inteles cat de complexa devine treaba, ca nu-i de joaca, ca pentru a-ti da cu parerea (asta ca sa nu mai vorbim despre initierea unui proiect care sa schimbe lucrurile in bine) trebuie sa stii, stii si iar stii despre ce vorbesti am intrat in panica “Octavia trezeste-te la realitate!! Experienta si iar experienta e de bine, dar mai intai trebuie sa te hotarasti ce vrei, trebuie sa-ti alegi o destinatie pentru a-ti putea alege apoi un drum cu sens deci cunostintele si competentele relevante de acumulat! A lucra intr-un ONG nu e o meserie, iar facand voluntariat nu devii un profesionist!!” Pe vremea cand m-am prins eu de chestia asta, calatoream deja pe un drum, Sociologia, eram in plina formare!! Nu spun ca drumul acesta e bun sau rau, spun doar ca l-am ales pe bajbaite iar umarile va trebui sa mi le asum. 

De aici incepe povestea zilei…

E bine de stiut ca dupa BSU, mai exact datorita unui “curs” (=lecture) despre democratie participativa, mi s-a intiparit in minte cuvantul development. O perioada m-am tot gandit ca s-ar putea sa vreau un master in directia asta. Zilele trecute am gasit asta si asta Am avut senzatia ca cineva mi-a citit gandurile.

Planul pentru ziua de azi era batut in cuie: trezit, mancat si citit  Mizeriile istoricismului, K. Popper, inca sper ca o sa ma apuc de ea si o sa o termin in noaptea asta!! De trezit, m-am trezit, de mancat, am mancat “Maine imi expira laptele!! Ma enerveaza!! :D” dar in loc sa ma apuc de citit am intrat pe net si m-am uitat la trei editii Buna ca Viata care, din pacate, nu m-au impresionat prea mult. In schimb, m-am convins ca-mi place mult  Catalin Stefanescu. Tot hoinarind, “Sunt indragostita de verbul a hoinari!”, de pe un blog pe altul, am  dat de bloguri si oameni pe care ii citeam mai demult. Am dat si peste asta ceea ce mi-a amintit iar de intrebarea mea iubita.

Dimineata aveam senzatia ca am visat ca cineva imi spusese ca e aici in Suedia la un master in  development. Astazi, la bucatarie, vorbind cu un coleg de coridor din Africa, la intrebarea ce mi-ai spus ca studiezi, am primit raspunsul development.

Ma intorc de la masa cu gandul sa ma uit la un film gasit aici, e cred, a treia oara cand intru pe blog si am intrat mai mult ca sa-mi amintesc de unul dintre cei doi L :)). In film, ce sa vezi, development din nou (qoute from the movie "I know a lot about certain things. Transport, development. But sod all about everything else. Including, obviously, real life.") !!

Ma intreb daca cineva incearca sa-mi transmita un mesaj :)

Imi dau seama ca m-am reorientat dinspre ONG-uri si proiecte inspre politici si .??. Dar problema unei destinatii concrete ramane, politici de dezvoltare suna frumos dar prea putin concret.  Una din nazuintele mele pentru urmatoarele 5 luni este sa sa dau un contur planurile de viitor, sa limpezesc niste ape inspre care sunt tentata sa alerg. Mi-am luat cursuri in directia asta, planuiesc sa particip la niste lectures in domeniu, sper sa am mai des zile precum cea de astazi. Trebuie sa ajung la un deznodamant cu povestea asta!! Trebuie sa ajung in situatia de a putea arata cu degetul un job anume pentru mine astfel incat sa-mi pot trai impacata studentia si experientele ce au sa apara!! OF!! 

Postul acesta l-am scris: 

- pentru mine, caci am vrut a-mi pun in ordine  gandurile, iar scrisul inntotdeauna m-a ajutat sa fac asta!

- pentru ca am senzatia ca astfel fixez cateva concluzii, le fac nemuritoare, macar o parte din raspunsul la intrebarea  devine mai clar! 

- pentru ca poate la un moment dat cineva, cumva arunca un comentariu/mail ce se poate dovedi a fi de ajutor