Salut lume!!
Hai sa povestim!
Dragi prieteni care ati ajuns pe blog, sunt in Suedia, in Lund; se intampla, mi-am inceput studentia Erasmus!! Scuze ca nu apuc sa va povestesc la fiecare in parte ce mi se intampla, la unii va spun mai mult, la altii mai putin { uneori am senzatia ca e prea mult si prea putin timp, uneori pur si simplu uit ce a mai aparut nou, iar alteori, hmm, devine ciudat sa repet aceeasi poezie } .
Postul acesta e despre drumul spre Suedia si intra in categoria “Daca ai senzatia ca ai ajuns la fundul sacului, te inseli mai exista inca o intamplare intamplatoare ce ti se poate intampla! :D”.
Avertisment: Urmeaza un post prea personal, lung, incalcit, scris cand la persoana I cand la persoana a III-a si plin de ganduri asezate intre ghilimele. Aveti nevoie de rabdare si imaginatie.
Cluj – Budapesta
Plecarea din Cluj a fost lipsita de cea mai mica urma de entuziasm. Cum sa nu fie fain ca plecam in Lund, dar parca nu era inca momentul. Dupa o perioada plina si obositoare la facultate si dupa o vacanta pe care nu am simtit-o pentru ca din nou am avut de lucrat pentru facultate, plecarea asta nu a picat decat asemeni inca unui lucru pe care trebuie sa-l duc la capat. Simteam nevoia sa stau cu ai mei, cu cei doi L. Dar no, hai, la drum!! Octavia s-a urcat in microbuz unde a bocit un pic jumatete de nervi pentru ca plec am, iar jumatate din cauza unei raceli proaspat prinse.
** Cea mai enervanta chestie care mi s-a intamplat in ultima perioada a fost sa simt cum ceea ce imi place mult poate deveni o povara: a trebuit sa citesc pentru facultate trei carti absolut superbe pe care in loc sa le devorez , aveam senzatia ca nu se mai termina o data a.i. sa scap.
aeroport Budapesta
Ajunsa la prima destinatie, mi-am dat seama, in primul rand, ca e mai complicat decat mi-am inchipuit de tras dupa mine un bagaj de 24 kg (avea sa aflu mai tarziu :D).
**Aveti de ganduri de plecare? Asigurati-va ca valize vi-s functionale (cu rotile bune, comod de impins/tras) apoi, cum ati ajuns in aeroport, inarmati-va cu un carucior pentru bagaje, chiar daca pare ca nu veti avea nevoie, gandurile de genul “nu are rost, doar una doua scap de bagaj!” se pot dovedi neproducetive.
Acum imaginati-va o Octavia tragand de o geanta a carei rotile mergeau tot intr-o parte, radeti un pic, bine!, un pic mai mult. Gata? No, eu nu prea am ras. Bunn!! “Sa ma asez, e ora sapte, la 9:30 check in-ul. Asteptare de voie! Toata lumea doarme in jur, iar bagajele nu sunt supravegheata. Dragut! Pot atipi si eu! O singura problema: raceala!!” Imaginati-va acuma febra, frisoane, cand frig, cand cald, respiratie uscate, nimic tusa , nici nevoie de batistute, dar din plin o senzatie de moleseala. Not cool!! Si cum nu era de ajuns, au picat pe mine si niste dureri de abdominale, oficial sa le spunem, continuarea nu e de scris pe blog. Se face 9:40 ceasul. “Iei check in!!” Se ridica Octavia, cara bagajul, ajunge la locul cu pricina, nimeni la coada, nimeni in locul unde iti dai buletinul (nu mai stiu cum ii spune, desk?). Astept. Nimic!! Ok... Ma uit la ceas, se apropie de 10, ma duc sa verific din nou cand se face check-in ul, 9:40. Ok.... “what`s wrong?” Octavia cara bagajul dintr-o parte in alta, cand sa ajung in fata punctului de informatii observ ceasul!! “Ieiiii in Budapesta e cu o ora in urma Ieiii eu nu aveam fixat ceasul Ieeiii inapoi la astepta!!” Intre timp, saturata de tras bagajul, mi-am luat un carucior despre care am descoperit un pic cam greu ca trebuie sa apesi pe maner astfel incat sa-ti mearga lin, daca nu, risti sa imbingi ca berila, ar zice fratemiu, si sa te intrebi “De ce Dumnezeu le-au mai facut astia daca impingi la ele ca si cum ai impinge la bagaje?!”. Ioi, acuma imi vine sa rad, but it was not funny.
Inapoi la asteptat. “ S-a facut 9:40, dar hai sa mai stau un pic, sa plec pe la fara zece!!” Gandit si facut. Ajunsa la locul cu pricina, coada era deja de vreo 15-20 de persoane in fata mea. “Yes men!!” Asteptare!! Intre timp, febra nu-mi dadea pace, pentru prima oara in viata mea aveam senzatia ca ard, cand clipeam si mi se atingeau pleoapele de pielea aceea de sub sprancene (Rux cum ii spune?), le simteam pur si simplu fierbinti. Lorelei ar spune Kewl, not really, noroc de carucior ca aveam de ce sa ma sprijin!. [...] Speram ladoar unu, doua kg in plus, pentru care sa platesc maxim 20 euro, s-a dovedit ca am 4 si 60 euro de platit. Mi s-au taiat picioarele cand am auzit cat am de platit dar “No hai , ce o fi , o fi!!”. Platit, imbarcat bagaj mare. “Hiuu!! Am scapat”
Urmatorul pas: coada pentru poarta de imbarcare. Imaginati-va acum o coada de ioi, vreo 50 de persoane (!?), o coada care incepea undeva pe la mijlocul aeroportului si se termina intr-unul din capete, spre care mergeam si cascam surprinsa gura pe masura ce vedeam ca nu se mai termina insiruirea de oameni. [...] Febra nu-mi dadea pace. “Oare nu cumva sunt deshidratata? Am febra mare si nu am baut pic de apa de ceva ore! Trebuie sa-mi iau apa! Ok... oare pot plati in euro? Nu mai am timp sa schimb, nu de alta cu coada asta nu ajung in timp la imbarcare. Hmm?!” Merg la ceva bar. Vanzatorul servea un alt client, eu ma grabeam “Sorry do you receive euros?” Nimic. Astept. Nimic. Repet intrebarea. Nimic. “Frate, oare vorbesc chiar atat de incet? Nici macar nu s-a uitat spre mine.... ”. Termina de servit clientul de langa mine si-mi raspunde. Il vad pe client cum zambeste un pic ironic si multumit de faza. Imi iau apa, ma simt stupid “Bunele maniere! No, de acuma ce sa-i faci! Thank you! Next! Coada!!” .
Ultima parte a cozii isi ducea veacul intr-un hol stramt, unde toata lumea statea langa peretele din dreapta. Eu, mai desteapta, m-am asezat langa cel din stanga, imi placea mie senzatia de a vedea in fata, nu ma intrebati ce :D. La un moment dat nu intelegeam de ce toti cei care treceau pe acolo se bufneau in mine fara sa-si ceara scuze “Shit, stau in calea oamenilor, ioiii! Ma mut! :D” . [...] Mai erau 20 de min pana la pleacarea avionului, iar eu eram inca la coada, nu trecusem inca nici macar de controlul bagajelor de mana. Un politist imi spune ca pot merge mai in fata a.i. sa nu pierd avionul. Cu “sorry, you see.. I may...” reusesc sa intru tot mai in fata, pana la un tip care imi spune ca si el merge cu acelasi avion. Avea sa aflu un pic mai tarziu ca m-am zbatut in zadar, plecarea avionului a fost amanata cu 10 minute si toti cei in fata carora am trecut mergeau cu acelasi avion “Shit! Iar mi-i rusine”.
“iei am trecut de control fara sa-mi arunce nimic!!” Ajunsa la imbarcarea, m-am asezat bineinteles la o noua coada. Iar asteaptare, iar coada, iar calduri. Un batranel ungur foarte amabil ma trage de doua ori de manecuta cat mai intre omeni “sa se cunoasca dom`le care ti-i locul la coada!! Dom`le dar simt ca ma sufoc! Si apor, ce? Vrei raceala? Na ca stau langa matale! :D” [...] Have a good trip! “Thank you!!”
Zborrr!! - aeroport Suedia
Avion. “Iubesc decolarile!!” Sa fi vazut o fetita mica, care nu stia prea bine sa vorbeasca, cum radea la decolare, belea!, dar si cum plangea la aterizare. Pe langa ea si eu, racita fiind, imi venea sa ma urc pe pereti de durere de urechi.
Dupa decolare, stiam ca din nou trebuie sa-ti arati buletinul, stateam cu el pregatit cand ajung la un nene care tot le arata oamenilor culuarul prin care sa o ia, numai mie nu mi-o aratat sau nu am vazut. Confuza, bineinteles ca am oprit coada. Am zarit undeva EU “Iei eu pe acolo, daaarr in fata mea e un tip cu pasaport, in spate altul tot cu pasaport, numai eu cu buletin, iar restul trec linistiti prin alt culoar. Ok, iar am gresit adresa!! Not cool Octavia!” Totusi, tipa careia i-am dat buletinul, a facut ceva cu el, ce, habar nu am!
Linistita si fericita ca tocmai am vazut cerul suediei ( “Am ajuns!! O sa fie superb, o lume noua o sa mi se plimbe prin fata ochilor!” ) asteptam bagajul de cala. La un moment dat, un copil s-a apropiat de mine, spunea ceva in suedeza, vroia sa ma ia in brate. Incercam sa schitez ceva gest afectiv, dar nu-mi iesea, nu intelegeam de unde a aparut si care e faza cu el. M-am prins in cele din urma ca era un copil bolnav (poate autist).
“Yes, nu mi-au pierdut bagajul. Am bagajele, am ajuns cu bine, sa respir, s-ai sun pe ai mei, iar intre timp sa caut un loc unde sa schimb euro in coroane, sigur este in aeroport!!“ In 10 minutes, the buses will leave “aa dar eu nu am treaba cu ele, eu merg la gara!” Vorbesc la telefon, apoi merg la un punct de informare, unde intreb linistita de un exchange si de gara, aflu ca nu exista in aeroport exchange, iar la gara se ajunge cu autobuzul Go! It leaves in two minute, you can pay with card! “Shit, fugi!!!” Imbarc bagajul. Urc in autobuz, o batranica sofer, nu-mi accepta cardul. “Fuck!” Scot bagajul, rog pe cineva sa se uite la el. Fug dupa bilet cu speranta ca-mi primeste euro!! Ajung la un ghiseu, dar nu de acolo se cumpara, nimeresc pana la urma locul. “Do you accept euro?” Yes! Nu-mi accepta nici hartie de 100 nici de 5, prea mari!! Se ofera un tip sa-mi plateasca, dar nici lui nu-i accepta, avea prea putin “??” Imi vede vanzatoarea cardul! “Ioi, aici mi-l accepta??!! Of!!” Iau bilet. Fug!! Autobuzul pleaca in fata mea. Bagajul ma astepta cuminte, iar langa el un tipul. “Don`t tell that you lost the bus because of my luggage!” De fapt, nu avea nici el bilet. Pentru urmatorul autobuz trebuia sa mai astept cateva ore asa ca am luat un taxi impreuna cu un tip pe care abia il cunoscusem si care nu stia bine engleza. “Ioi!!” Pe drum observ la un moment dat ca soferul era un Omar “Doamne, ar fi culmea sa ajung in Suedia si sa ma racoleze un terorist! Preconceptii Octavia, preconceptii!!” Preconceptii sau nu, eu eram cu ochii pe drum, cautam indicatoare: “Malmo” si Gara. Mergeam in directia buna, totusi am format 112 pe telefon, in caz de ceva dau apelare. Nu ma intrebati ce rezolvam cu asta sau de unde atata panica aiurea. Am ajuns cu bine!! Soferul a fost chiar amabil.
Mai departe am fost luata in primire de Patricia, tipa la care stau pana luni si totul a fost bine.
Prea le bag pe toate in seama, asa-i ??
Va urma!!
Hai sa povestim!
Dragi prieteni care ati ajuns pe blog, sunt in Suedia, in Lund; se intampla, mi-am inceput studentia Erasmus!! Scuze ca nu apuc sa va povestesc la fiecare in parte ce mi se intampla, la unii va spun mai mult, la altii mai putin { uneori am senzatia ca e prea mult si prea putin timp, uneori pur si simplu uit ce a mai aparut nou, iar alteori, hmm, devine ciudat sa repet aceeasi poezie } .
Postul acesta e despre drumul spre Suedia si intra in categoria “Daca ai senzatia ca ai ajuns la fundul sacului, te inseli mai exista inca o intamplare intamplatoare ce ti se poate intampla! :D”.
Avertisment: Urmeaza un post prea personal, lung, incalcit, scris cand la persoana I cand la persoana a III-a si plin de ganduri asezate intre ghilimele. Aveti nevoie de rabdare si imaginatie.
Cluj – Budapesta
Plecarea din Cluj a fost lipsita de cea mai mica urma de entuziasm. Cum sa nu fie fain ca plecam in Lund, dar parca nu era inca momentul. Dupa o perioada plina si obositoare la facultate si dupa o vacanta pe care nu am simtit-o pentru ca din nou am avut de lucrat pentru facultate, plecarea asta nu a picat decat asemeni inca unui lucru pe care trebuie sa-l duc la capat. Simteam nevoia sa stau cu ai mei, cu cei doi L. Dar no, hai, la drum!! Octavia s-a urcat in microbuz unde a bocit un pic jumatete de nervi pentru ca plec am, iar jumatate din cauza unei raceli proaspat prinse.
** Cea mai enervanta chestie care mi s-a intamplat in ultima perioada a fost sa simt cum ceea ce imi place mult poate deveni o povara: a trebuit sa citesc pentru facultate trei carti absolut superbe pe care in loc sa le devorez , aveam senzatia ca nu se mai termina o data a.i. sa scap.
aeroport Budapesta
Ajunsa la prima destinatie, mi-am dat seama, in primul rand, ca e mai complicat decat mi-am inchipuit de tras dupa mine un bagaj de 24 kg (avea sa aflu mai tarziu :D).
**Aveti de ganduri de plecare? Asigurati-va ca valize vi-s functionale (cu rotile bune, comod de impins/tras) apoi, cum ati ajuns in aeroport, inarmati-va cu un carucior pentru bagaje, chiar daca pare ca nu veti avea nevoie, gandurile de genul “nu are rost, doar una doua scap de bagaj!” se pot dovedi neproducetive.
Acum imaginati-va o Octavia tragand de o geanta a carei rotile mergeau tot intr-o parte, radeti un pic, bine!, un pic mai mult. Gata? No, eu nu prea am ras. Bunn!! “Sa ma asez, e ora sapte, la 9:30 check in-ul. Asteptare de voie! Toata lumea doarme in jur, iar bagajele nu sunt supravegheata. Dragut! Pot atipi si eu! O singura problema: raceala!!” Imaginati-va acuma febra, frisoane, cand frig, cand cald, respiratie uscate, nimic tusa , nici nevoie de batistute, dar din plin o senzatie de moleseala. Not cool!! Si cum nu era de ajuns, au picat pe mine si niste dureri de abdominale, oficial sa le spunem, continuarea nu e de scris pe blog. Se face 9:40 ceasul. “Iei check in!!” Se ridica Octavia, cara bagajul, ajunge la locul cu pricina, nimeni la coada, nimeni in locul unde iti dai buletinul (nu mai stiu cum ii spune, desk?). Astept. Nimic!! Ok... Ma uit la ceas, se apropie de 10, ma duc sa verific din nou cand se face check-in ul, 9:40. Ok.... “what`s wrong?” Octavia cara bagajul dintr-o parte in alta, cand sa ajung in fata punctului de informatii observ ceasul!! “Ieiiii in Budapesta e cu o ora in urma Ieiii eu nu aveam fixat ceasul Ieeiii inapoi la astepta!!” Intre timp, saturata de tras bagajul, mi-am luat un carucior despre care am descoperit un pic cam greu ca trebuie sa apesi pe maner astfel incat sa-ti mearga lin, daca nu, risti sa imbingi ca berila, ar zice fratemiu, si sa te intrebi “De ce Dumnezeu le-au mai facut astia daca impingi la ele ca si cum ai impinge la bagaje?!”. Ioi, acuma imi vine sa rad, but it was not funny.
Inapoi la asteptat. “ S-a facut 9:40, dar hai sa mai stau un pic, sa plec pe la fara zece!!” Gandit si facut. Ajunsa la locul cu pricina, coada era deja de vreo 15-20 de persoane in fata mea. “Yes men!!” Asteptare!! Intre timp, febra nu-mi dadea pace, pentru prima oara in viata mea aveam senzatia ca ard, cand clipeam si mi se atingeau pleoapele de pielea aceea de sub sprancene (Rux cum ii spune?), le simteam pur si simplu fierbinti. Lorelei ar spune Kewl, not really, noroc de carucior ca aveam de ce sa ma sprijin!. [...] Speram ladoar unu, doua kg in plus, pentru care sa platesc maxim 20 euro, s-a dovedit ca am 4 si 60 euro de platit. Mi s-au taiat picioarele cand am auzit cat am de platit dar “No hai , ce o fi , o fi!!”. Platit, imbarcat bagaj mare. “Hiuu!! Am scapat”
Urmatorul pas: coada pentru poarta de imbarcare. Imaginati-va acum o coada de ioi, vreo 50 de persoane (!?), o coada care incepea undeva pe la mijlocul aeroportului si se termina intr-unul din capete, spre care mergeam si cascam surprinsa gura pe masura ce vedeam ca nu se mai termina insiruirea de oameni. [...] Febra nu-mi dadea pace. “Oare nu cumva sunt deshidratata? Am febra mare si nu am baut pic de apa de ceva ore! Trebuie sa-mi iau apa! Ok... oare pot plati in euro? Nu mai am timp sa schimb, nu de alta cu coada asta nu ajung in timp la imbarcare. Hmm?!” Merg la ceva bar. Vanzatorul servea un alt client, eu ma grabeam “Sorry do you receive euros?” Nimic. Astept. Nimic. Repet intrebarea. Nimic. “Frate, oare vorbesc chiar atat de incet? Nici macar nu s-a uitat spre mine.... ”. Termina de servit clientul de langa mine si-mi raspunde. Il vad pe client cum zambeste un pic ironic si multumit de faza. Imi iau apa, ma simt stupid “Bunele maniere! No, de acuma ce sa-i faci! Thank you! Next! Coada!!” .
Ultima parte a cozii isi ducea veacul intr-un hol stramt, unde toata lumea statea langa peretele din dreapta. Eu, mai desteapta, m-am asezat langa cel din stanga, imi placea mie senzatia de a vedea in fata, nu ma intrebati ce :D. La un moment dat nu intelegeam de ce toti cei care treceau pe acolo se bufneau in mine fara sa-si ceara scuze “Shit, stau in calea oamenilor, ioiii! Ma mut! :D” . [...] Mai erau 20 de min pana la pleacarea avionului, iar eu eram inca la coada, nu trecusem inca nici macar de controlul bagajelor de mana. Un politist imi spune ca pot merge mai in fata a.i. sa nu pierd avionul. Cu “sorry, you see.. I may...” reusesc sa intru tot mai in fata, pana la un tip care imi spune ca si el merge cu acelasi avion. Avea sa aflu un pic mai tarziu ca m-am zbatut in zadar, plecarea avionului a fost amanata cu 10 minute si toti cei in fata carora am trecut mergeau cu acelasi avion “Shit! Iar mi-i rusine”.
“iei am trecut de control fara sa-mi arunce nimic!!” Ajunsa la imbarcarea, m-am asezat bineinteles la o noua coada. Iar asteaptare, iar coada, iar calduri. Un batranel ungur foarte amabil ma trage de doua ori de manecuta cat mai intre omeni “sa se cunoasca dom`le care ti-i locul la coada!! Dom`le dar simt ca ma sufoc! Si apor, ce? Vrei raceala? Na ca stau langa matale! :D” [...] Have a good trip! “Thank you!!”
Zborrr!! - aeroport Suedia
Avion. “Iubesc decolarile!!” Sa fi vazut o fetita mica, care nu stia prea bine sa vorbeasca, cum radea la decolare, belea!, dar si cum plangea la aterizare. Pe langa ea si eu, racita fiind, imi venea sa ma urc pe pereti de durere de urechi.
Dupa decolare, stiam ca din nou trebuie sa-ti arati buletinul, stateam cu el pregatit cand ajung la un nene care tot le arata oamenilor culuarul prin care sa o ia, numai mie nu mi-o aratat sau nu am vazut. Confuza, bineinteles ca am oprit coada. Am zarit undeva EU “Iei eu pe acolo, daaarr in fata mea e un tip cu pasaport, in spate altul tot cu pasaport, numai eu cu buletin, iar restul trec linistiti prin alt culoar. Ok, iar am gresit adresa!! Not cool Octavia!” Totusi, tipa careia i-am dat buletinul, a facut ceva cu el, ce, habar nu am!
Linistita si fericita ca tocmai am vazut cerul suediei ( “Am ajuns!! O sa fie superb, o lume noua o sa mi se plimbe prin fata ochilor!” ) asteptam bagajul de cala. La un moment dat, un copil s-a apropiat de mine, spunea ceva in suedeza, vroia sa ma ia in brate. Incercam sa schitez ceva gest afectiv, dar nu-mi iesea, nu intelegeam de unde a aparut si care e faza cu el. M-am prins in cele din urma ca era un copil bolnav (poate autist).
“Yes, nu mi-au pierdut bagajul. Am bagajele, am ajuns cu bine, sa respir, s-ai sun pe ai mei, iar intre timp sa caut un loc unde sa schimb euro in coroane, sigur este in aeroport!!“ In 10 minutes, the buses will leave “aa dar eu nu am treaba cu ele, eu merg la gara!” Vorbesc la telefon, apoi merg la un punct de informare, unde intreb linistita de un exchange si de gara, aflu ca nu exista in aeroport exchange, iar la gara se ajunge cu autobuzul Go! It leaves in two minute, you can pay with card! “Shit, fugi!!!” Imbarc bagajul. Urc in autobuz, o batranica sofer, nu-mi accepta cardul. “Fuck!” Scot bagajul, rog pe cineva sa se uite la el. Fug dupa bilet cu speranta ca-mi primeste euro!! Ajung la un ghiseu, dar nu de acolo se cumpara, nimeresc pana la urma locul. “Do you accept euro?” Yes! Nu-mi accepta nici hartie de 100 nici de 5, prea mari!! Se ofera un tip sa-mi plateasca, dar nici lui nu-i accepta, avea prea putin “??” Imi vede vanzatoarea cardul! “Ioi, aici mi-l accepta??!! Of!!” Iau bilet. Fug!! Autobuzul pleaca in fata mea. Bagajul ma astepta cuminte, iar langa el un tipul. “Don`t tell that you lost the bus because of my luggage!” De fapt, nu avea nici el bilet. Pentru urmatorul autobuz trebuia sa mai astept cateva ore asa ca am luat un taxi impreuna cu un tip pe care abia il cunoscusem si care nu stia bine engleza. “Ioi!!” Pe drum observ la un moment dat ca soferul era un Omar “Doamne, ar fi culmea sa ajung in Suedia si sa ma racoleze un terorist! Preconceptii Octavia, preconceptii!!” Preconceptii sau nu, eu eram cu ochii pe drum, cautam indicatoare: “Malmo” si Gara. Mergeam in directia buna, totusi am format 112 pe telefon, in caz de ceva dau apelare. Nu ma intrebati ce rezolvam cu asta sau de unde atata panica aiurea. Am ajuns cu bine!! Soferul a fost chiar amabil.
Mai departe am fost luata in primire de Patricia, tipa la care stau pana luni si totul a fost bine.
Prea le bag pe toate in seama, asa-i ??
Va urma!!
2 comentarii:
Numai tie puteau sa ti se intample chestiile astea :D Lemuro-pisicu' in actiune :))
Trimiteţi un comentariu