piticul meu

Post din seria lucrurilor făcute cu propria-mi mână!!

Sistemul universitar suedez nu glumeşte când se laudă că pune accent pe munca individuală, când ai două cursuri deodată  nu prea simţi că nu e o glumă, dar când ai trei, o simţi cu vârf şi îndesat. Iar dacă eşti un cititor lent cum e subsemnata, poţi fi sigur că ţi-ai semnat scrisoarea de sinucidere "Dom`le mie îmi plac cursurile astea!!! cumva oi duce-o la capăt cu toate trei!!!"  imi spuneam cam acum două săptămâni, "Ioi nu o mai scot la capăt, no fie cum o fi!" îmi spun de vreo câteva zile. Până aici nimic nu e nimic problematic sau nou pentru cei ce mă cunosc :) , nu e prima oară când mă plâng  de senzaţia că ar trebui să nu-mi mai scot capul din cărţi dacă vreau să-mi iasă lucrurile cum trebuie. 

Problema apare atunci când la orizont se iveşte acel ceva. Acest ceva a se traduce prin este posibilitatea de a mă implica într-o acţiune practică, ce necesită un pla, organizare, idei, mobilizare de oameni. Când acest ceva îşi bagă codiţă în mintea mea, e grav! totul e pierdut la propriu şi la figurat! E de ajuns o vorbă aruncată în vânt "tată, la vară vreau să stau acasă şi trebuie să-mi găsesc cevade lucru!!" răspuns: "da tată, îţi dau bani din buzunarul meu dacă mă ajuţi să promovăm dumbrava (ca obiectiv turistic)" "da , tată te ajut". Urmarea acestei discuţii?? Ei bine, azi noapte nu am adormit până nu am schiţat mail-ul pe care urmează să îl scriu tatei : "Ce are de oferit dumbrava? ce spaţii de cazare? ce condiţii? ce servicii? ce grup ţintă am putea viya? ce legislaţie trebuie consultată? cum afectează programul de lucru al unităţii? ce oameni ar fi nevoie? cum am putea face publicitate? ce medii? " 

Ioiiiii, mă chinuiam să mă opresc din gânduri, ştiind că trebuie să adorm să mă trezesc dimineaţă. Nimic! E un sentiment atât de ciudat, pur şi simplu nu-mi pot opri mintea, o data ce găseşte o ocazie, începe să ruleze idei, imagini, planuri, întrebări, posibile probleme, posibile soluţii. Ioii!? 

Bineînţeles că povestea nu se termină aici... M-am trezit dimineaţă şi m-am apucat de citit în speranţa că de data asta voi reuşi să termin textul cerut pentru curs. Nu am reuşit!! Ceva-ul şi-a băgat iar codiţa. :( Din întâmplare, am deschis un mail despre Let`s do it România, citisem despre campania, dar nu mi-a rămas gândul la ea, starea mea apatică din ultima perioadă are din păcate acest efect asupra vechilor interese (asta ca să mă exprim în cuvinte neusturătoare).  Când am văzut în mail-ul acela  că judeţul Neamţ nu are nici un voluntar înscris, la propriu m-am întrebat What the fuck? E a doua oară când mă întâlnesc Neamţul la coada listei (prima dată, era ceva cu tineret in actiune si trainingurile lor) Ioiii! dragi prieteni,  atât mi-a trebuit,  s-a dus liniştea, s-a dus interesul pentru politici sociale şi inegalitate, s-a dus atenţia la text, mintea mea a luat-o la galop. 

"De ce nu e nimeni din Neamţ? ştiu că am promis că nu mai contactez CLT-ul pentru nimic în lume, dar nu mă pot abţine! îi spun numai lui alex despre campania, nu insist, dacă au chef să facă ceva bravo lor, dacă nu, of!!" Gândit şi realizat, apoi m-am întors la citit cu dezamăgirea că momentan nu am timp de mai mult. Ţi-ai găsit să reuşesc să-mi opresc piticul (serios!!, eu cred că în mintea mea există un pitic de neoprit, imposibil de controlat când vine vorba de treburi din seria ceva)! -nu-mi dau seama unde trebuie să pun virgulă în propoziţia asta- .

În timp ce citeam un alineat per 10-15 min, în mintea me-a se derulau următoarele: 

Va fi interesant de urmărit campania asta! Stiţi cum se înmulţesc ciupercile după ploaie? Dacă mă intrebaţi pe mine, cam după acelaşi model s-au înmulţit şi ong-urile la noi în ţară. Nu ştiu dacă statistic vorbind, în comparaţie cu state europene (veşnicul nostru termen de comparaţie) stăm bine sau rău la acest subiect. Ceea ce ştiu este că astăzi am primit 8 Ştiri ONG in reader, că aud tot mai des programe si proiecte, asociatii si organizii, cluburi si grupuri, cel puţin mult mai des decât auzeam acum doi ani de zile. Mai mici sau mai mari, cu sau fara website si blog, cu sau fara echipa de pr, toate (ok, cele mai multe) îşi duc veacul în propria curte asta cu toate că deseori luptă pentru aceeaşi cauză.  Nu e nimic de reproşat în asta, doar că, recunosc, în naivitatea mea,  mă gândeam acum ceva timp "Ce s-ar întâmpla dacă s-ar întâlni la o masă rotundă şi ar face ceva împreună!"Uite că a apărut această ocazie. Îşi vor uni forţele în campanie? Nu e o iniţiativă care să necesite dezbateri, consens, strategie comună, e o acţiune simplă, la ţintă care atinge un punct sensibil pentru mulţi, multe persoane pe care eu le ştiu din mediul ong (no, ştiu, recunosc că nu ştiu chiar atât de multe încât să generalizez, dar să spunem că am indentificat un prototip de ongist mioritic, iar  indignarea faţă de gunoie depozitate aiurea e  o caracteristică de nelipsit). Bineînţeles că piticul nu mi-a dat pace şi a implantat în mintea mea imagini despre cum iniţiatorii campaniei ar putea face parteneriate cu ong-uri precum scout, provobis (centrele de voluntariat), master forum, fno, glt-uri, asociaţii studentesti, cluburi de alpinism si educaţie montana; toate aceste ong-uri au oameni în teritoriu care ar putea mobiliza membrii si voluntari, au contacte cu autoritatile locale si de foarte multe ori au experienta cu problemele locale (au realizat ecologizări sau alte proiecte ecologice). Imaginaţi-vă cum s-ar uşura munca liderului local dacă ar lucra cu reprezentantul echipei mobilizate de cercetaşi sau de CLT sau de IMPACT. Imaginaţi-vă!! căci eu mi-am imaginat, iar textul pentru politici sociale suedeze nu l-am terminat. Frumos, nu?

Bineînţeles că mintea mea nu s-a oprit aici!!! Multă lume din jurul meu mi-a vorbit de-a lungul timpului despre avantajul de a cunoaşte persoane noi datorită experienţelor de voluntariat, apoi despre valoarea unei reţele sociale. Înţelepte vorbe! Da? Mi-am propus să verific! Mi-am propus să-mi pun pe hârtie reţeaua de oameni pe care îi cunosc din judeţul Neamţ şi să le scriu la fiecare dintre ei despre această campanie din perspectiva ce ar putea face ei.... Vom vedea ce va ieşi!!

Şi ştiţi la ce mă mai gândeam? Piticului ia venit că ar fi foarte drăguţ să ne strângem acasă in ziua curăţeniei toţi oamenii de pe vremea ştafetă, comenius, francofonie, ziar, clt! Dintre toate gândurile mele pare cel mai uşor de realizat dar presimt că nu va fi aşa, ar fi frumos.

Piticule, pe lângă faptul că azi dimineaţă nu am mai putut citi nimic din cauza ta, acum am mai pierdut ceva timp scriind despre tine si pe blog! Mă duc sa-mi scot rufele de la spălat, apoi mă apuc de citit. Mă, să fie acest pitic procrastinarea deghizată?