Cam cât e de tare să fii student erasmus? Vă spun eu că e foarte tare!! :) şi asta pentru că:

1. nu ştii peste cine dai când mergi în bucătărie 

După ce am terminat de citit un capitol despre miturile indigenilor Piaroa din Amazonul Venezuelean am mers la bucătărie să iau un al doilea mic dejun (mi-e lene să-mi fac salată şi să-mi încălzesc orez!! detaliu absolut inutil) unde l-am reîntâlnit pe cutărică (uitat nume), un venezuelean timid de mama focului care îşi făcea un ochi. See the connection?? indigeni venezueleni vs venezuelean care îşi face de mâncare. Aşa-i că-i tare?? :)))

Nu, nu m-am apucat să-l  agasez cu revelaţiile  mele antropologice, nu de alta dar Gustavo (colegul de palier din Venezuela a cărui prieten îşi gătea) ar putea crede sau că vreau să-l impresionez sau că sunt obsedată  de America Latina; asta după ce săptămânile trecute l-am tot întrebat de indigenii din Peru care se împotrivesc exploatărilor de petrol si gaze naturale. Gabi, Ioana, nu ştiu cum se întâmplă dar se întâmplă să dau peste  chestii antropologice în ultima perioadă,  mă bântuie trecutul. Tot în ultima perioadă dau şi peste America Latina cam des, se pare că de data asta viitorul mă bântuie :) [ paranteză:  de când am văzut Frida am o slabiciune pentru hmm nu ştiu exact pentru ce, cred că pentru ce am văzut în film;  tare mi-ar plăcea să ştiu mai multe şi să păşesc pe acolo într-o zi ] Apropo de cum mă bântuie viitorul sau ceea ce ne dorim, nu demult am descoperit şi asta, ioi!! aşa ceva cum să nu-ţi doreşti să faci într-o zi? 

2. îţi vin idei năstruşnice 

Săptămâna trecută m-am hotărât ca de atunci în colo nu are să treacă 7 zile fără să dedic o zi unei excursii cu bicicleta, am căpătat o hartă cu pistele din Lund şi apropiere, iar ceea ce are să urmeze va fi consemnat, poate mai puţin pe blog, dar cu siguranţă cu poze :D Planul era să merg singură, dar astăzi mi-am găsit un tovarăş de nădejde, pe Nill. Mâine merg în căutarea unei ediţii în engleză a cărţii căci pe vineri/sâmbătă e plănuită prima plecare. Sper să găsesc cartea!! ar fi compania perfectă. Când am ajuns în Suedia, primul lucru pe care l-am observat au fost gâştele, peste tot gâşte: în vitrine, pe bancnota de 20 de coroane, la centrul de turism. Îmi aminteau de ceva dar nu ştiam de ce, apoi într-o zi, în drum spre facultate, am văzut un stol în forma de V deasupra capului şi le-am auzit gâgâind (gâştele gâgâie???), din nou, acelaşi sentiment că îmi e cunoscut de undeva. O să sune ciudat, dar eu chiar m-am emoţionat când am auzit gâştele, dar pe moment am crezut că pur şi simplu m-au impresionat, căci no, sunt Octavia. Azi am căutat pe net şi mi-am dat seama ca trebuie să fie datorita poveştii The Wonderful Adventures of Nils, cred că am văzut desene animate când eram mică, da nu reuşesc să-mi amintesc când, cred că era mică, mică la Dumbrava, pe TVR1.  Acum am înţeles de unde emoţiile, ce ţi-i şi cu memoria asta emoţională (care e oare termenul psihosociologic? hmm am uitat sau nu am ştiu :| ) Care din voi ştie cum e să aştepţi desenele de la ora 18:00 şi să te întristezi că se termină aşa repede, ştie şi despre ce emoţii vorbesc. :) Mă întreb dacă Aventurile au fost înaintea sau după Aladdin si lampa fermecata sau Unchiul Scrooge. Ştie careva? :D