miercuri, 14 aprilie 2010

eh, eh

uneori e noroc chior!! jur că e aşa, ce altceva ar putea fi când se petrec următoarele

Am avut o zi, hmm, lungă, să spunem, dimineaţă am pregătit o prezentare despre cum e afectat Amazonul Brazilian de schimbările climatice, pe la amiază am avut prezentarea fără power point, fără un discurs scris cap coadă, dar ioi, a ieşit; apoi am mers la bibliotecă (de data asta în Eden, departamentul de ştiinţe politice :D - urmeză povestea bibliotecilor) şi am citit (mai mult chinuit) o taxonomie a miturilor (trebuie date detalii şi în legătură cu aceste mituri, laura urmează să râzi mult); şi mai apoi, seara am ajuns la o prelegere (Islamophobia) a profului pentru a cărui curs am făcut prezentarea. Huh!, o zi lungă sau cel puţin aşa am simţit-o când s-a terminat prelegerea. În drum spre casă mă gândeam numai la camera goală şi cel multă nevoie şi dorinţă aş avea  să mă văd cu cineva apropiat şi să ma relaxez şi să no, să fie ca acasă. Eh, m-am consolat cu gândul că intru pe la netto, investesc într-o prăjitură gustoasă şi mă uit la un film frumos. Dar no, surprize, surprize, netto era închis, dar totuşi surpize :) când am intrat în "casă", nu chiar în cameră, dar pe coridor, am zărit-o pe ana si gustavo în bucătărie, ei m-au zărit pe mine, iar ana cu un tablou de prăjituri în mâini şi o expresie binevoitoare "Octavia, how are you? come!! get off your close and come sit with us. What do you want with the cookies, tea or coffee??". Ce să mai cer de la viaţă fraţilor spune-ţi voi? Continuarea nu e greu de imaginat :) No, mulţumesc! 

Mâine o luăm de la capăt :)


0 comentarii: