Cum să nu-ţi vină să sari în sus de încântare când realizezi ce te înconjoară.
Până acum câteva zile, poate vreo două săptămâni eu nu am trăit Lund-ul. Am petrecut câte un pic, am cunoscut pe ici pe colo oameni, m-am apropiat de unii, m-am lăsat impresionată de unii profesori, am învăţat, m-am frustrat, am văzut filme, m-am lăfăit singură în cameră, am gătit, dar nu am trăit Lundul ci mai degrabă am vegetat cu mici şi medii întreruperi. Nu-mi pare rău căci a fost ceea ce aveam nevoie la momentul respectiv, dar mă bucur că încep să ies din starea asta.
Unii, de fapt unele :) m-aţi tot întrebat sub diverse forme, cum e aici apoi, ieri seară un tip din Etiopia m-a întrebat dacă îmi place Lundul, de altfel printre oamenii cu care mai umblu nu se întâmplă chiar rar să vorbim despre cât şi de ce ne place Lundul. De fiecare dată când sunt într-o astfel de situaţie, mi-e greu să dau un răspuns spontan, mă blochez pentru câteva clipe, caut o părere, ceva dar nu vine, nu am nici măcar de unde alege, trăiesc senzaţia că în al meu cap e un gol. Apoi îmi vine o idee, de obicei legată de ceva ce m-a impresionat cât de cât sau ceva diferit de ce-i acasă, până la urmă nu exprim nimic si doar vorbesc cât să nu omor conversaţia. Haha, pe când eram acasă, înainte de a pleca, mă gândeam la un jurnal cu notiţe aşa mai antropologice, dar o dată ajunsă aici nu doar că am uitat să fac acel jurnal, dar m-am trezit şi în imposibilitatea de a articula cum e în Lund şi ce îmi place.
No, cam frustrant!! Mă ştiam trăind de ceva timp într-un loc care numai şi numai pentru că îmi era străin ar fi trebuit să-mi gâdile neuronii, dar nu, în capul meu nu se contura lumea pe care mă aşteptam să o captez o dată ajunsă aici.
La un moment dat m-am trezit adaptată, trecuse vremea când mă urcam în autobuz cu emoţii să nu fac ceva necuvenit, ştiam drumul spre casă şi cum să mă orientez în netto (magazinul ieftin de unde îmi cumpî mâncare), unele clădiri îmi erau familiare. Atunci, îmi amintesc că m-am întrebat dacă nu cumva nevoia de a "supravieţui" la faţa locului mi-a impus drept prioritate adaptarea propriu-zisă lăsând prea puţin loc pentru "observaţie", "reflecţie" în cuvinte cam prea pompoase. M-am trezit deodată un fel de om al locului şi eram aşa un pic tristă că pierdusem din răceala, curiozitatea şi anxietatea care într-un loc sau printre oameni străini, de obicei mă împing să observ şi speculez cu spor.
A venit primăvara, eu am început să ies mai mult, să ma plimb de zăpăcită, în jurul meu mişună biciclete şi studenţi îmbracaţi cool (eh, ştiţi voi ce fel de cool), se stă pe iarbă, e soare şi parcă se văd mai bine clădirile universităţii printre copaci, suedezii sunt mai vorbăreţi şi parcă un pic mai dispuşi să facă contact vizual pe stradă, numai spun de florile (ghiocei, viorele, flori micute şi galbene, ) ce au umplut bucăţică cu bucăţică spaţiul verde.
Eh, am început să descopăr Lundul. Ştii ce cred? Cred că pe de o parte m-am integrat, m-am relaxat, mintea mea e mai liberă, iar pe de alta primăvara a transformat peisajul îndeajuns încât să-i dea noutatea care sa-mi zgândâre atenţia. No, câtă potrivire, ce noroc!!
Urmează să scriu despre Lund şi ale sale flori, biciclete, fete şi băieţi, eh despre biblioteci şi conferinţe, eh despre mai multe!! Dacă nu scriu şi vreţi a afla, trageţi de mine :)
Lund = (suedeză) pădurice, crâng .. mai potrivit de atât nu se putea!!
acum noapte bună, dimineaţă grea
blog~jurnal: mi s-a şoptit că noua faţă e plăcută ca o farmacie, ioi mai exact rece ca o farmacie, confuză!! dar momentan cred ca las aşa deci Bine aţi venit în farmacia mea!!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu