Despre...

De prea multe ori mi-am dorit să reîncep să scriu. Nu înţeleg de unde nevoia de a împărtăşi tuturor şi nimănui dar refuz să reflectez asupra ei, refuz să mă întreb dacă ar trebui sau nu să scriu pentru că astăzi, acum, ştiu că mi-ar fi greu să-mi răspund cu un Da sau Nu. Şi pentru că sunt pusă pe treabă, mi-am deschis pagina Blog în Microsoft Office OneNote care e cea mai faină descoperire personală din ultimul deceniu. Atât de fericită sunt că l-am descoperit şi atât de fain lucrez cu el încât nu m-am putut abţine să nu dau un Print Screen.

Despre ce să scriu? Vreau doar să împărtăşe în treacăt despre cum am înţeles că persoanele dragi din jurul meu nu există pentru a-mi da grijă şi atenţie ci pentru a ne bucura împreună de un timp, tind să cred că oamenii există(m) împreună pentru ei înşişi. Atât!

Wai! Cuvântul ultimelor zile e anxietate căci surprinde ceea ce trăiesc eu şi parte dintre oamenii din jurul meu, când ne punem problema unui loc de muncă. Am senzaţia că ne simţit cu toţii ca într-o bulă plutitoare, nelipsindu-ne conştiinţa că la un moment dat bula se va sparge, vom cădea cu fundul de pământ şi va începe hoinăreala. Bula fiind ultimile luni de facultate iar hoinăreala, încercările de a găsi de lucru. Ignor realitatea unui master pentru că în percepţia mea cel puţin, licenţa chiar dacă nu coincide cu sfârşitul studiilor, se asociază cu "de acu, e acu! încotro? cine mă primeşte? nu voluntariat sau internship! nu! nu! nu în pub să-mi câştig banii de buzunar! ...??? "

În bulă fiind, căutăm permanent fire de care să ne prindem voluntariat, intershipuri, mentori, discursuri, discuţii, articole. La un moment dat îi povesteam unei prietene că eu sunt acel tip de persoană care nu poate face mare lucru înainte de a-şi explica tot felul de mecanisme şi noţiuni de bază pe care cei mai mulţi dintre oameni le iau ca atare. :( Poate de aici tendinţa mea de a exploata toate ocaziile de mai sus mai întâi de toate pentru a înţelege "cu ce se mănâncă practic munca de ONGist sau de Sociolog etc. ". Dacă nu sunt singura căreia îi lipseşte acest imaginar legat de "munca propriu-zisă într-un anumit domeniu" mă întreb cum alegem de fapt şi de drept direcţiile profesionale? Căci de o alegere în cunoştinţă de cauză nu prea poate fi vorba.

Mă gândesc...

Oare o dată ce prindem un fir şi lucrurile devin mai clare într-o direcţie, ne agăţăm şi ne lăsăm purtaţi în direcţia firului? Auci! Mult prea metaforic pusă problema pentru o studentă la Sociologie :(

Şi totuşi, cum ajung oamenii să practice profesia pe care o practică?

Wai! m-aş întoarce în octombrie şi mi-aş schimba subiectul de licenţă! Şi, exact în acest moment, înţeleg pe propria-mi piele, cum e cu aportul autobiografie în alegerea obiectului de cercetare în sociologie.

Ioii! unde am ajuns pornind de la anxietate; înapoi şi pe larg poate altă dată.

Pare-se că descoperim pe măsură ce descoperim sau ni se descoperă. Ştiu vag! Scuze...

În sfârşit, morala serii? În scris ideile se lasă frumos explorate! Scrisul e sănătos!