Se pare că descopăr şi aleg pe măsură ce descopăr!

Postul acesta a fost scris acum aproape o lună, eram acasă, încă în vacanţa de Crăciun. În ziua aceea, ar fi trebuit să încep cu spor Reassembling the Social, Bruno Latour. Mă aştepta încă de dimineaţă pe birou, mă speria gândul de a mă apuca de ea! Acum e undeva pe dulap toată subliniată şi scrisă. :) a trecut timpul...

Eram cu mâna pe carte când m-au pocnit, m-am trezit umpluând prima pagină cu gânduri.Am scris despre schimbările care s-au produs în felul meu de a percepe şi judeca realitatea ca urmare a celor doi ani şi un pic de sociologie. Cu câteva zile înainte, povestind despre acelaşi lucru cu o prietenă, mi-a scăpat cuvântul inoculare, la care prietena mea s-a uitat un pic şocată spre mine.

Mi-a fost destul de greu să-i explic că nu mi-am pierdut conştiinţa, din contră, am acumulat cunoaştere, am dobândit o sensibilitate pentru perspective şi da, am devenit mai conştientă decât mi-ar fi confortabil. La un moment dat s-au instalat în mintea mea o serie de mecanism foarte subtile spre care nu pot arăta cu degetul, cărora nu le-am dat un accept conştient dar care intră tot mai des în acţiune. Imaginaţi-vă un kit de instrumente particulare pe care le folosesc tot mai des şi cărora se datorează particularitatea opiniilor, viziunii mele.

Într-o discuţie banală, în noaptea de revelion cu prietenii mei din liceu, îmi amintesc de mine detaşându-mă, ieşind pentru un moment înafara discuţiei şi privindu-i, realizam în acel moment că ceea ce spun, discursurile lor corespund unor poziţii particulare ( student la arte vs student la ştiinţe politice vs student la economie pasionat de nutriţie şi un stil de viaţă sănătos). Observam cum ceea ce spun e într-o legătură clară cu un kit de instrumente specific poziţiilor lor.

Mă uitam la ei, mă uitam la mine în relaţie cu ei şi mă gândeam la barierele de înţelegere care probabil există între noi. Capacitatea fiecăruia dintre noi măcar de a ne proiecta în minte punctul de vedere al celuilalt era vizibil limitată de absenţa instrumentelor sau imaginarului în care opiniile au luat naştere. Eram angajaţi într-o discuţie, încercam să ne înţelegem reciproc dar aveam senzaţia că fiecare dintre noi prinde din aer aspecte ale subiectului şi fiecare încerca sa ne tragă pe toţi pe teritoriul lui. Aveam senzaţia ca ceea ce spunea unul sau altul nu pătrundea decât prea puţin prin mintea celorlalţi. Eram angajaţi nu într-o discuţie ci într-o negociere: pe a cui terioriu rămânem? Speculam toate aceste şi tot felul de corelaţii dintre părerile lor şi ceea ce studiau, când m-o pleznit! :)

Am realizat că nu doar opiniile mele referitoare la subiest ci şi faptul că m-am detaşat respectiv corelaţiile pe care le-am făcut între ceea ce spuneau şi studiile lor se datorează propriei mele poziţii. E obositor! E derutant! Am văzut ceea ce am fost antrenată să văd! Mulţumesc (ironic, într-o mică măsură) Facultăţii de Sociologie şi mai ales cursului de Dezbateri actuale în teoria şi cercetarea sociologică!

Facultatea ar trebui să vine cu un avertisment că alături de o profesie îţi alegi un anumit mod de gândire!! Viaţa ar trebui să vină cu acest avertisment :), fiecare experienţă şi totuşi nu se întâmplă asta, acumulăm experienţe iar kitul nostru de instrumente ia o formă tot mai particulară. Mai apoi, ne exprimăm din prisma a ceea ce ne este accesibil. Problema e ca o dată ce devii conştient de treaba asta, a face alegeri devine tot mai complicat. Master? :D