Aş vrea să vă povestesc despre cum întotdeauna în perioada asta mă cert cu mama pentru că eu cumpăr prea, mult prea multe mărţişoare sau despre floricica albă ce mi-o cumpărat-o tocmai ea când eram super mică şi de care am fost super mândră a doua zi la şcoală sau despre băieţii din gimnaziu de la care primeam felicitări şi aşa eram de curioasă ce au scris, o dată am primit o floare galbenă, de plastic, să vedeţi atunci, cum mi s-or topit picioare iar altă dată o garoafă, auci asta ar fi o poveste lungă. Apoi, ce ştiţi voi!, o domnişoară zâmbeşte într-un fel anume când vine primăvara aaa, şi scrie cuvinte frumoase, ioii! şi floarea albastră, pictată de pe biroul meu de acasă... Aş putea să vă povestesc despre viorele, off! şi multe altele dar nu prea ştiu cum. Vă provoc doar să vă imaginaţi că există o cutie mare, mare plină de motive pentru care nu pot lăsa perioada asta să treacă pur şi simplu. Cutia, de fapt cutiile, chiar există şi mă ceartă mama că de ce nu eliberez dulapul, şi să arunc floarea galbenă de plastic? ha? nici gând!
Waii! şi voi ştiţi în ce manieră grozavă se adună motivele astea? Păi citiţi aici...
Anul aceasta stau în cameră cu cel mai relaxat şi carismatic om din câte am cunoscut, numele ei de scenă e Rastafari şi surpriză, degeaba e aşa cool, căci nu înţelege farmecul lunii martie, ea reciclează mărţişoare şi a râs de mine când i-am spus că anul trecut am făcut mărţişoare din aţă roşie şi albă cumpărate pe pământ suedez (a se citi super scumpe). Daarr, he! he!, i-am găsit mărţişorul potrivit şi a zâmbit dragilor, a zâmbit! Pe cât pariu că pe ăsta nu-l reciclează?
Anul trecut scriam postul acesta cu gândul la tine, anul acesta primăvara m-a prins pierdută printre piticii mei. Gândurile vin valmă şi cu toate că zilele astea s-au mai limpezit şi pentru câteva momente m-am putut plasa liniştită, împăcată şi asumat pe o hartă sunt aici, merg înspre acolo, mă simt un picuţ scufundată. Mi-ar plăcea să scriu asemeni anului trecut, să mă întorc spre mine şi să scot la iveală o părticică de dragul tău dar mă tem că exact în acest moment m-au lăsat piticii fără inspiraţie .... :)
Sunt recunoscătoare pentru voi, bre! Zăpăcita de colegămia tocmai m-a sunat să mă întrebe dacă este pâine şi să-mi spună că a luat sos de soya şi să mă obişnuiesc cu gândul că mâine gătesc orez. Fac orez à la Kiki care anul trecut s-a uitat cu ochi mariii la mărţişorul meu şi a trebuit să-i explic despre ce e vorba, iar acum e în Singapore. Of! Dragii de voi, oamenilor! gravitaţi în jurul meu şi uneori, fără să ştiţi îmi daţi un impuls, energie. Anul trecut Kiki, azi una seniorita, aşa dintr-o dată, atât m-o învârtit, aproape m-o luat pe sus, e o zăpăcită! Săptămâna trecută altă zăpăcită mi-o dat un şut de am ajuns pe celălalt deal, jur! Şi ştiţi ce-i frumos? Dealu-i mai înalt! Se va vedea mâine dacă reuşesc să nu alunec în jos. Io, ioii!
Mulţumesc şi zile frumoase de primăvară!
Mulţumesc şi succes cu piticii voştri ;)
Waii! şi voi ştiţi în ce manieră grozavă se adună motivele astea? Păi citiţi aici...
Anul aceasta stau în cameră cu cel mai relaxat şi carismatic om din câte am cunoscut, numele ei de scenă e Rastafari şi surpriză, degeaba e aşa cool, căci nu înţelege farmecul lunii martie, ea reciclează mărţişoare şi a râs de mine când i-am spus că anul trecut am făcut mărţişoare din aţă roşie şi albă cumpărate pe pământ suedez (a se citi super scumpe). Daarr, he! he!, i-am găsit mărţişorul potrivit şi a zâmbit dragilor, a zâmbit! Pe cât pariu că pe ăsta nu-l reciclează?
Anul trecut scriam postul acesta cu gândul la tine, anul acesta primăvara m-a prins pierdută printre piticii mei. Gândurile vin valmă şi cu toate că zilele astea s-au mai limpezit şi pentru câteva momente m-am putut plasa liniştită, împăcată şi asumat pe o hartă sunt aici, merg înspre acolo, mă simt un picuţ scufundată. Mi-ar plăcea să scriu asemeni anului trecut, să mă întorc spre mine şi să scot la iveală o părticică de dragul tău dar mă tem că exact în acest moment m-au lăsat piticii fără inspiraţie .... :)
Sunt recunoscătoare pentru voi, bre! Zăpăcita de colegămia tocmai m-a sunat să mă întrebe dacă este pâine şi să-mi spună că a luat sos de soya şi să mă obişnuiesc cu gândul că mâine gătesc orez. Fac orez à la Kiki care anul trecut s-a uitat cu ochi mariii la mărţişorul meu şi a trebuit să-i explic despre ce e vorba, iar acum e în Singapore. Of! Dragii de voi, oamenilor! gravitaţi în jurul meu şi uneori, fără să ştiţi îmi daţi un impuls, energie. Anul trecut Kiki, azi una seniorita, aşa dintr-o dată, atât m-o învârtit, aproape m-o luat pe sus, e o zăpăcită! Săptămâna trecută altă zăpăcită mi-o dat un şut de am ajuns pe celălalt deal, jur! Şi ştiţi ce-i frumos? Dealu-i mai înalt! Se va vedea mâine dacă reuşesc să nu alunec în jos. Io, ioii!
Mulţumesc şi zile frumoase de primăvară!
Mulţumesc şi succes cu piticii voştri ;)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu